Alţi cinci pompieri de la Detaşamentul Cernavodă au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19, numărul total al acestora ajungând la 15, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, un coleg de-al lor a murit din această cauză.

„S-au mai confirmat cu COVID-19 colegi din cadrul Detaşamentului Cernavodă. Sunt internaţi, în stare stabilă, fiind asimptomatici, fără probleme”, a informat sâmbătă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”.

Conform sursei citate, după primirea rezultatului au fost informate structurile ierarhice şi Direcţia de Sănătate Publică, pentru „prelevarea imediată de probe pentru toţi contacţii apropiaţi”.

Activitatea Detaşamentului Cernavodă nu este afectată, fiind mărită capacitatea operaţională.

„Avem resursele necesare pentru toate intervenţiile şi vom răspunde prompt la toate apelurile 112”, arată ISU „Dobrogea” în informarea trimisă, precizând că la nivelul tuturor subunităţilor instituţiei s-a făcut decontaminarea.

De asemenea, angajaţii sunt echipaţi corespunzător şi decontaminaţi după fiecare intervenţie, dezinfectarea fiind aplicată şi mijloacelor tehnice.

Un pompier de la Detaşamentul Cernavodă al ISU „Dobrogea”, în vârstă de 48 de ani, a murit la sfârşitul săptămânii trecute după ce s-a infectat cu COVID-19. El a fost internat iniţial, pe 12 aprilie, la spitalul din Cernavodă, fiind apoi transferat la spitale din Medgidia, Constanţa şi la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti.

Pe 23 aprilie, alţi zece pompieri de la acelaşi detaşament au fost confirmaţi cu COVID-19.

Sursă – AGERPRES / Foto – unsplash.com

Comentarii Facebook
NU RATA:   Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Eforie Nord şi-a reluat de azi activitatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here